A fost prima dorință a lui Mircea Lucescu la instalarea pe banca Turciei, iar turcii i-au îndeplinit-o! Ce se întâmplă cu naționala condusă de antrenorul român

A fost prima dorință a lui Mircea Lucescu la instalarea pe banca Turciei, iar turcii i-au îndeplinit-o! Ce se întâmplă cu naționala condusă de antrenorul român
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Torje recunoaște că problema jucătorilor străini se resimte și în Turcia, nu numai în România. Fostul dinamovist recunoaște că din „Groapă” mai ține legătura doar cu Hanca și Filip, pentru că jucătorii străini au dat năvală în vestiar. Torje a declarat că în Turcia va fi introdusă o regulă prin care cluburile să poată folosi maxim cinci stranieri în același timp, lucru care nu poate decât să-l bucure pe Mircea Lucescu, actualul selecționer al echipei naționale.

„Nu prea mai am cu cine să vorbesc de la Dinamo, în afară de Hanca și Filip. Sunt 25 de străini. Și noi am avut la Karabuk zece străini în ultimul meci. Am înțeles că peste doi va fi introdusă o lege prin care să joace maxim cinci străini în același timp, spre binele fotbalului din Turcia”, a spus Torje, pentru Digi Sport.

Conform site-ului transfermarkt, din totalul jucătorilor folosiți în acest sezon în prima ligă turcă, 66,5% sunt străini. Turcia nu s-a mai calificat la un Campionat Mondial din 2002, când echipa națională a încheiat turneul final pe locul trei. În topul celor mai valoroși zece jucători din campionat se regăsesc numai doi turci: Oguzhan Ozyakup și Cenk Tosun (amândoi de la Beșiktaș). Brazilianul Talisca (Beșiktaș) ocupă prima poziție, fiind cotat la 13 milioane de euro. Dacă mergem mai departe, până la locul 20 se mai regăsește doar Gokhan Tore, care evoluează de asemenea pentru campioana en-titre, Beșiktaș. Așadar, numai trei jucători turci se află printre primii 20 de fotbaliști ai campionatului, aplicând criteriul cotei de piață.

Mircea Lucescu are ca obiectiv calificarea la EURO 2020. Dacă se va califica la turneul final, contractul lui „Il Luce” va fi prelungit. În cinci meciuri cu Lucescu pe bancă, Turcia a înregistrat o victorie, un egal și trei înfrângeri.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×